1. Rezumat executiv

Prezentul raport sintetizează rezultatele etapei cantitative a studiului de nevoi din proiectul PAS CU PAS, un sondaj online adresat comunității LGBTQIA+ din România, cu privire la accesul, siguranța și experiențele în sport și mișcare. Studiul a colectat 202 de răspunsuri și fundamentează dezvoltarea ghidurilor și a workshopului de capacitare din proiect, precum și interviurile calitative individuale care urmează.

Cifre cheie

202 respondenți la sondaj	98,5% sunt deschiși să participe la un grup LGBTQIA+ sportiv, într-un mediu safe	64% nu cunosc niciun grup LGBTQIA+ care face sport în România
45% nu se simt în siguranță să-și asume identitatea în sport (nota 1-2 din 5)	2,73 / 5 confortul mediu al asumării identității LGBT+ în sport	2,35 / 5 confortul persoanelor TIN (vs 3,04 la femeile cis)
99% dintre cei care se simt nesiguri ar participa totuși la un grup safe	49% dintre respondenți locuiesc în afara Bucureștiului	80% sunt femei cis sau persoane TIN (grupul-țintă prioritar)
32% indică teama de judecată/hărțuire ca barieră (54% la TIN)	61% fac deja mișcare în mod regulat (zilnic / de 2-3 ori pe săptămână)	15% nu fac sport deloc, dar și-ar dori să înceapă

Principalele constatări

• Cerere masivă, ofertă cvasi-inexistentă. 98,5% dintre respondenți ar participa la un grup sportiv LGBTQIA+ sigur, însă 64% nu cunosc niciun astfel de grup. Chiar și printre cei care nu cunosc niciun grup, 98% ar participa, un decalaj uriaș între nevoie și ofertă.
• Siguranța este bariera-cheie și lovește inegal. 45% nu se simt în siguranță să-și asume identitatea în spațiile sportive actuale. Persoanele TIN sunt cele mai afectate (confort mediu 2,35 și 62% în zona de nesiguranță), semnificativ sub femeile cis (3,04).
• Un paradox al rezilienței. Deși 61% fac deja mișcare regulat, mulți o fac în ciuda unui mediu ostil; 99% dintre cei care se simt nesiguri ar prefera un spațiu safe. Sportul solo este adesea o soluție de avarie, nu o alegere.
• Inegalitate geografică. Confortul este mai scăzut în afara Bucureștiului (2,62 vs 2,83), iar jumătate dintre respondenți provin din regiuni, exact publicul-țintă al proiectului.
• Nevoia depășește fotbalul. Interesul se distribuie pe drumeții, fitness, alergat, înot și sporturi de echipă cu prag redus, sugerând formate diverse, „low-barrier”.

Interesul de a participa la un grup sportiv LGBTQIA+ într-un mediu sigur (98,5% dintre respondenți)

2. Introducere și context

Sportul este un factor recunoscut de dezvoltare individuală și de coeziune socială, cu efecte documentate asupra sănătății fizice și mentale. Pentru persoanele LGBTQIA+, accesul la sport rămâne însă marcat de bariere specifice: norme de gen rigide, spații segregate (vestiare, dușuri), cultura competitivă hiper-masculinizată și teama de discriminare sau de deconspirare („outing”). În România, unde sportul de agrement pentru comunitate sunt slab dezvoltate în comparație cu vestul Europei, aceste bariere sunt amplificate de o infrastructură comunitară concentrată aproape exclusiv în București.

Asociația Club Sportiv Ocazional (CSO), singurul club sportiv LGBTQIA+ oficial din România, , derulează proiectul PAS CU PAS pentru a sprijini apariția unor grupuri sportive sigure și incluzive în cât mai multe orașe, mai ales în afara Capitalei. Acest studiu de nevoi are rolul de a identifica barierele, nevoile și interesul comunității și de a fundamenta activitățile care urmează în proiect.

3. Metodologie

Instrument. Sondaj online auto-administrat, în limba română, cu întrebări închise (single- și multiple-choice), o scală Likert de 1-5 pentru confortul identitar în sport și șase întrebări deschise pentru explorarea calitativă.

Eșantion și recrutare. 202 de răspunsuri, colectate prin canalele CSO și prin diseminare online în comunitatea LGBTQIA+. Pentru o parte dintre întrebări (scala de confort, cunoașterea grupurilor, disponibilitatea de a participa) baza validă este de 198 de răspunsuri, din cauza câtorva non-răspunsuri.

Analiză. Distribuții de frecvență și procente pentru variabilele închise, încrucișări (pe medii de rezidență și pe grupuri de identitate de gen) și o analiză tematică a răspunsurilor deschise. Grupul „TIN” reunește persoanele trans, intersex și non-binare (bărbați trans, femei trans, persoane non-binare și „altă identitate”).

Limitări. Acesta este un studiu indicativ, nu unul reprezentativ statistic. Eșantionul este de conveniență, cu auto-selecție: rezultatele descriu comunitatea implicată și conectată la aceste rețele, nu întreaga populație LGBTQIA+ din România. Datele auto-raportate pot fi afectate de dezirabilitate socială. Cu aceste rezerve, mărimea și consistența eșantionului oferă o bază solidă și orientativă pentru deciziile proiectului.

Etică și date personale. Participarea a fost voluntară și anonimă. Datele de contact au fost oferite explicit doar de respondenții care au acceptat un interviu ulterior și sunt prelucrate exclusiv în scopul studiului, conform GDPR.

4. Profilul respondenților

Identitate de gen

Identitate de gen	Nr.	%
Femeie cis	94	46,5%
Bărbat cis	28	13,9%
Bărbat trans	23	11,4%
Persoană non-binară	29	14,4%
Prefer să nu răspund	13	6,4%
Femeie trans	9	4,5%
Altă identitate	6	3,0%

Grupul-țintă prioritar este bine reprezentat: femeile cis (46,5%) și persoanele TIN (30,3%) însumează 76,8% din eșantion. Ținta proiectului (minimum 50% femei și persoane TIN) este astfel depășită natural, reflectând profilul comunității mobilizate în jurul CSO.  

Orientare sexuală, vârstă și rezidență

Orientare	Nr.	%
Lesbiană	87	43,1%
Bi / Pan	50	24,8%
Gay	28	13,9%
Queer	20	9,9%
Aro / Ace	9	4,5%
Altă variantă	8	4,0%

Vârstă	Nr.	%	Mediu de rezidență	Nr.	%
25-34	78	38,6%	București	103	51,0%
18-24	64	31,7%	Urban mare (150.000+)	73	36,1%
35-44	42	20,8%	Urban mic	14	6,9%
Sub 18	12	5,9%	Rural	12	5,9%
45-54 / 65+	6	3,0%

Profil predominant tânăr și urban, dar cu o componentă regională importantă. Aproape 90% au între 18 și 44 de ani. Deși jumătate locuiesc în București, cealaltă jumătate (49%) provine din afara Capitalei, segmentul căruia i se adresează în mod special proiectul. Cei 12 respondenți sub 18 ani sunt relevanți pentru date, dar sunt excluși din activitățile cu minori ale proiectului.

5. Rezultate detaliate

5.1 Relația cu sportul în copilărie și adolescență

41,1% au practicat sport constant, 36,6% au practicat, dar au renunțat după o perioadă scurtă, iar 22,3% au evitat activitățile sportive pe cât posibil. Cu alte cuvinte, aproape 6 din 10 respondenți au avut o relație întreruptă sau evitantă cu sportul organizat în formare.

Diferență notabilă pe grupuri: evitarea sportului în copilărie este cea mai ridicată în rândul bărbaților cis (43%), comparativ cu persoanele TIN (19%) și femeile cis (16%), un semnal al presiunii normelor de masculinitate și al bullying-ului homofob în sportul de băieți.

5.2 Motive de renunțare sau evitare

Analiza răspunsurilor privind motivele de renunțare/evitare relevă un amestec de factori personali și structurali, cei din urmă fiind puternic legați de gen și identitate: disconfortul legat de vestiare și dușuri, bullying-ul și hărțuirea din partea colegilor, comentariile nepotrivite ale profesorilor/antrenorilor, teama de a fi „descoperit/ă/x” și asocierea sportului cu stereotipuri de gen rigide.

5.3 Activitatea fizică în prezent

Frecvența mișcării acum	Nr.	%
De 2-3 ori pe săptămână	69	34,2%
Zilnic sau aproape zilnic	54	26,7%
Ocazional (câteva ori pe lună)	45	22,3%
Deloc, dar aș dori să fac	30	14,9%
Deloc și nu doresc	4	2,0%

61% fac mișcare regulat, iar doar 2% nu doresc deloc. Important pentru proiect: 15% nu fac sport, deși și-ar dori, un public latent, gata de activare dacă barierele de acces și de siguranță sunt eliminate.

5.4 Unde preferă să facă sport

Context preferat (răspunsuri multiple)	Nr.	%
În aer liber (parcuri, alergat)	131	66,2%
Săli de fitness comerciale	103	52,0%
Cluburi sportive / echipe amatoare	96	48,5%
Acasă	76	38,4%

Preferința dominantă pentru aer liber (66%) confirmă potențialul activităților cu prag redus și cost mic (drumeții, alergare, jocuri în parc), ușor de organizat de grupuri locale. Aproape jumătate (48,5%) sunt deschiși către cluburi/echipe amatoare, nișa în care operează CSO.

5.5 Siguranța și confortul identitar în sport

La întrebarea „Cât de sigur(ă) și confortabil(ă) te simți să îți asumi identitatea LGBT+ în spațiile sportive actuale?” (1 = deloc, 5 = foarte), media este de 2,73 din 5, cu o distribuție înclinată spre disconfort:

Nivel de confort	1	2	3	4	5
Nr. răspunsuri	37	53	56	30	22
%	18,7%	26,8%	28,3%	15,2%	11,1%

45,5% se plasează în zona de nesiguranță (1-2), iar doar 26,3% în zona de confort (4-5). Acesta este cel mai important rezultat al studiului și confirmă că siguranța, nu lipsa de interes, este obstacolul central.

Cine se simte cel mai nesigur

Grup	Confort mediu	% în zona 1-2
Femei cis	3,04	32%
Bărbați cis	2,61	54%
Persoane TIN	2,35	62%
București	2,83	41%
În afara Bucureștiului	2,62	51%

Confort mediu al asumării identității în sport, pe grupuri (scală 1-5)

Persoanele TIN sunt de departe cele mai vulnerabile: un confort mediu de 2,35 și 62% în zona de nesiguranță, mult sub femeile cis. Se adaugă un gradient geografic clar: în afara Bucureștiului nesiguranța crește cu 10 puncte procentuale. Marginalizarea este așadar cumulativă (identitate de gen × geografie).Donații

5.6 Bariere în calea sportului

Barieră (răspunsuri multiple)	Nr.	%
Lipsa timpului / program încărcat	128	64,6%
Costuri ridicate (abonament, echipament)	87	43,9%
Lipsa unui partener de antrenament	64	32,3%
Teama de judecată, priviri sau hărțuire	64	32,3%
Percepția unei condiții fizice insuficiente	44	22,2%
Lipsa experienței anterioare	40	20,2%

Dincolo de barierele „clasice” (timp, cost), două sunt direct adresabile de proiect: teama de judecată/hărțuire și lipsa unui partener/grup (câte 32%). Un grup LGBTQIA+ sigur rezolvă exact aceste două probleme. Iar teama de judecată este profund inegală: afectează 54% dintre persoanele TIN, față de 32% dintre bărbații cis și 18% dintre femeile cis.

5.7 Conștientizarea grupurilor existente

64,1% dintre respondenți nu cunosc niciun grup LGBTQIA+ care face sport organizat, iar 35,9% cunosc. Nivelul scăzut de vizibilitate confirmă una dintre premisele proiectului: nevoia de a face cunoscute inițiativele existente și de a construi o „hartă” a lor. Câțiva respondenți menționează inițiative locale (de exemplu Cluj United) sau chiar CSO, semn că nucleele există, dar sunt puțin vizibile.

5.8 Interesul de a participa la un grup sigur

Ai participa la un grup LGBTQIA+ informal, într-un mediu safe?	Nr.	%
Da, cu siguranță	96	48,5%
Poate (depinde de sport/locație)	55	27,8%
Probabil că da	44	22,2%
Nu, prefer să fac sport singur/ă/x	3	1,5%

98,5% sunt deschiși, iar aproape jumătate „cu siguranță”. Interesul se menține și în segmentele cele mai afectate: 99% dintre cei care se simt nesiguri și 98% dintre cei care nu cunosc niciun grup ar participa. Cererea latentă este uriașă și așteaptă doar o ofertă sigură.

5.9 Sporturile și activitățile dorite

Activitate	%	Activitate	%
Drumeții	55,1%	Baschet	33,3%
Fitness	42,9%	Yoga / Pilates	31,8%
Boardgames	39,4%	Tenis de câmp	31,8%
Alergat	36,4%	Ciclism	31,3%
Înot	36,4%	Volei	27,3%
Badminton	35,4%	Handbal	20,7%
Tenis de masă	34,8%	E-gaming	18,2%
Fotbal	33,8%

Interesul este larg și depășește cu mult fotbalul. Drumețiile conduc detașat (55%), urmate de fitness, alergare și înot. Aceasta susține un model multi-sport, cu formate accesibile și cost redus, ușor de replicat de grupurile regionale.

5.10 Ce definește un „spațiu sigur”

Din analiza răspunsurilor deschise, elementele care fac un grup sportiv cu adevărat sigur sunt, în ordinea frecvenței: lipsa judecății și sentimentul de acceptare (66 de mențiuni); prezența altor persoane din comunitate, „oameni ca mine” (36); siguranța fizică și confidențialitatea (22); reguli clare / cod de conduită / moderare (14); un cadru non-competitiv și relaxat (11); deschiderea către începători (11); și vestiare neutre din perspectiva genului (4).

„Un spațiu care e în mod explicit queer friendly, unde bullying-ul sau alte comportamente toxice nu sunt acceptate, unde vestiarele nu sunt împărțite pe baza sexului atribuit la naștere.”
răspuns deschis

6. Analiză tematică a răspunsurilor deschise

Comentariile libere conturează câteva teme recurente, care dau profunzime cifrelor.

Absența totală a ofertei

„Fost membru într-o echipă de volei LGBT din diaspora timp de 4 ani. În România nu avem NICI una pentru NICI UN sport.”
bărbat cis

Vestiarele și corpul, punctul critic

Vestiarele și dușurile apar constant ca momente de vulnerabilitate acută, în special pentru persoanele trans, pentru cele cu expresie de gen non-conformă, dar și pentru femei cis identificate cu genul greșit.

Autoritatea și stereotipurile de gen

„Fiind o femeie cis, relativ feminină, am fost dată la o parte de colegele mele care se ghidau după stereotipurile de gen.”
femeie cis

„Mergeam cu prietene la sală și băieții săreau să le arate exerciții sau să le pună greutăți, iar eu așteptam degeaba, la mine nici nu se uitau.”
femeie cis

Climatul local ostil (în regiuni)

„Mai mult e problema că majoritatea persoanelor din zonă și din grupul meu de vârstă judecă și sunt anti-LGBT, uneori misogine.”
regiune, în afara Bucureștiului

Sportul comunitar ca vindecare și apartenență

„Experiența de a juca cu persoane din aceeași comunitate m-a ajutat enorm în a-mi accepta orientarea, ceea ce nu cred că făcusem atât de profund înainte. M-a ajutat și cu socializarea.”
femeie cis

„CSO este un model de bună practică în ceea ce privește activitățile organizate. Felicitări!”
persoană non-binară

7. Etapa calitativă: interviuri individuale

Pentru a aprofunda rezultatele sondajului, am realizat o serie de interviuri individuale semi-structurate. Participantele și participanții au fost selectați dintre respondenții care, la finalul chestionarului, și-au exprimat disponibilitatea de a fi contactați pentru un interviu. Am ales cu prioritate persoane din grupul-țintă al proiectului (femei și persoane trans, non-binare și intersex) și din afara Bucureștiului, astfel încât să surprindem realitățile din regiuni, mai puțin vizibile în datele cantitative. Interviurile au explorat în profunzime barierele, nevoile de spațiu sigur, realitățile regionale și experiențele personale din spatele cifrelor. Persoanele intervievate provin din București și din afara lui (Brașov, Timișoara, Cluj și orașe mai mici), iar printre ele se numără și organizatori locali. Citatele de mai jos sunt anonimizate.

Vestiarele și spațiile de schimb: bariera critică

Cea mai constant menționată barieră, în special pentru persoanele trans și non-binare, o reprezintă vestiarele și dușurile. Ele apar ca momente de vulnerabilitate acută, care generează strategii de evitare și un cost emoțional real, până la a renunța complet la sălile clasice. Frica poate persista chiar și după tranziție, ca reflex.

„Când mă duc la sală, încerc să nu creez disconfort și merg la vestiarul bărbaților. Iar când alerg, aleg să port o mască peste față, ca să nu ies în evidență, așa mă simt destul de în siguranță.”
femeie trans, Cluj

„Un spațiu sigur este un spațiu în care nu trebuie să mă gândesc de două ori înainte să intru într-o sală de schimb sau când îmi dau hainele jos.”
bărbat trans, București

„Întotdeauna căutam cel mai retras colț și mergeam la sală doar la ore la care știam că e aproape gol. Chiar și acum, deși arăt complet schimbat, încă am o strângere de inimă când intru la bărbați și tot colțurile ferite le caut din reflex.”
bărbat trans, oraș mic

Soluția propusă cel mai des: cabine individuale de schimb (utile pentru toată lumea, nu doar pentru persoanele trans) și opțiuni neutre din perspectiva genului, în locul vestiarelor strict binare.

Contează oamenii, nu doar infrastructura

Interlocutorii subliniază că siguranța depinde mai mult de atitudinea și pregătirea personalului decât de dotările spațiului. O antrenoare sau un antrenor/x din comunitate poate transforma complet experiența, în timp ce o sală modernă rămâne nesigură dacă personalul e ostil sau nepregătit. Idealul descris: cineva care vede omul și performanța, nu eticheta.

„Siguranța depinde de persoana antrenorului, nu de politicile sălii.”
bărbat trans, București

„Am avut mare noroc cu antrenorul. Pentru el nu contau etichetele sau cum arătam, îl interesa strict dacă trag tare. Faptul că mă judeca doar după munca mea, nu după corpul meu, a fost o gură de aer imensă.”
bărbat trans, oraș mic

„Cred că e o asumare de la început: acestea ne sunt valorile, nu acceptăm discriminare, nu acceptăm body shaming. Microagresiunile și privirile sunt, altfel, parte din viața de zi cu zi.”
persoană non-binară, Timișoara

Semnale explicite de spațiu sigur

Un spațiu perceput ca sigur are nevoie de semnale clare și vizibile: reguli explicite, limbaj incluziv, întrebarea pronumelor la prima întâlnire și indicatori vizuali (un autocolant sau un steag) care funcționează și ca filtru pentru persoanele cu atitudini ostile.

„Un sticker cu un steag ar semnala clar că locul e primitor și ar ține la distanță oamenii cu atitudini toxice.”
bărbat trans, București

Grup dedicat sau integrare? O tensiune de luat în seamă

Nu toate persoanele intervievate văd la fel soluția unui grup sportiv dedicat exclusiv comunității. Pentru unii, un astfel de grup e exact spațiul sigur de care e nevoie; pentru alții, separarea riscă să accentueze marginalizarea, iar idealul rămâne integrarea firească a persoanelor trans și cis, fără etichete. Este o tensiune de care merită să ținem cont în design-ul activităților: să oferim un cadru sigur, fără a-l transforma într-o etichetă vizibilă care izolează.

„Am sentimentul că, dacă ne separăm într-un grup dedicat, ajungem cumva tot să ne marginalizăm singuri. Scopul ar fi să fim integrați la un loc, persoane trans și cis, fără etichete separate și fără o diferențiere inutilă.”
bărbat trans, oraș mic

Realitățile regionale și nucleele existente

Interviurile confirmă atât golul din regiuni, cât și existența unor nuclee reale, dar fragile, în afara Bucureștiului. La Brașov funcționează un grup care se antrenează folosind infrastructura disponibilă în zonă, la Timișoara există un grup (Transcore) și o inițiativă emergentă de alergare; la Cluj, comunitatea e prezentă, dar izolată și fără un grup sportiv dedicat. În orașele mai mici, oferta organizată pare gândită aproape exclusiv pentru copii, iar adulții care vor să înceapă de la zero rămân practic fără opțiuni.

„Există persoane care ne spun că ne urmăresc de șapte ani și abia acum au venit. Fiecare la timpul său. Dacă lumea nu e pregătită, e mai bine să nu vină, cu forța nu faci nimic.”
organizatoare, Brașov

„Lipsesc opțiuni pentru adulți. Dacă n-ai făcut de mic, n-ai nicio șansă; oportunitățile organizate par făcute exclusiv pentru copii.”
bărbat trans, oraș mic

„Singura mea întrebare e: când faceți ceva și la Cluj, sau când vă extindeți?”
femeie trans, Cluj

Implicație: dezvoltarea regională se poate sprijini pe acești oameni și grupuri deja existente, oferindu-le vizibilitate, mentorat și resurse, în loc să pornească de la zero. Timpul, încrederea și siguranța de a fi vizibil rămân factori esențiali.

Sport, sănătate mintală și apartenență

Ca și în sondaj, interviurile arată că sportul comunitar funcționează ca instrument de wellbeing și de acceptare de sine. Pentru mai multe persoane, mișcarea într-un grup sigur a fost parte dintr-un proces mai amplu de câștigare a încrederii și de traversare a unei perioade dificile. Mesajul recurent către cei care ezită: primul pas e cel mai greu, dar merită.

„Vreau să mă implic tocmai pentru că știu despre ce e vorba și ce se află în spate.”
bărbat gay, București

„Încă de la începutul tranziției încercam să fiu încrezător, ca să nu am probleme, pentru că, dacă ești timid și retras, imediat te vizează oamenii.”
bărbat trans, Timișoara

„Fără să faci primul pas, n-ai de unde să știi cât de bine este să-ți atingi țelul. Trebuie să-ți depășești anumite frici, pentru că asta e lumea în care trăim. Dar merită.”
bărbat trans, oraș mic

Rădăcini în copilărie: bullying și sport genderizat

Multe dintre relațiile întrerupte cu sportul își au originea în școală: bullying pe criterii de expresie de gen, identitate sau orientare, comentarii ale profesorilor și spații de sport puternic genderizate, care i-au împins pe mulți să evite complet mișcarea ani de zile.

„Până în 2019, relația mea cu sportul a fost inexistentă. Am fost bullied în școală pentru expresia de gen, identitatea de gen și orientare și ajunsesem să evit complet spațiile de sport.”
persoană non-binară, Timișoara

„Când voiam să joc fotbal sau baschet cu băieții făceau mișto și mă trimiteau la fete, de parcă nu aveam voie să exist printre ei.”
bărbat trans, oraș mic

Recomandări concrete desprinse din interviuri

• Cabine individuale de schimb și opțiuni neutre din perspectiva genului, în loc de vestiare strict binare.
• Instruirea personalului, limbaj incluziv și întrebarea pronumelor la prima întâlnire, considerate mai importante decât dotările de lux.
• Politici explicite anti-discriminare (inclusiv un angajament semnat la înscriere) și semnalistică vizibilă queer-friendly.
• Un cadru sigur, dar cât mai firesc și integrat: să evităm etichetele vizibile care pot izola, oferind totuși siguranța comunității.
• Opțiuni pentru adulți începători, în special în orașele mici, unde oferta organizată vizează aproape exclusiv copiii.
• Adaptarea antrenamentelor la nevoi specifice (recuperare post-operatorie, folosirea echipamentului de compresie).
• Model FLINTA, non-competitiv și cu prag redus de intrare, plus consecvență în organizare, ca temelie a încrederii.

8. Corelații și grupuri vulnerabile

Persoanele TIN, dublă marginalizare. Pe toate dimensiunile de siguranță, persoanele TIN raportează cele mai proaste experiențe: cel mai scăzut confort (2,35), cea mai mare pondere a temerii de judecată (54%) și o vulnerabilitate accentuată în spațiile segregate pe gen. Ele sunt, totodată, printre cele mai motivate să participe la un grup sigur.

Gradientul geografic. În afara Bucureștiului, confortul scade (2,62 vs 2,83) și climatul local este mai des descris ca ostil. Concentrarea resurselor comunitare în Capitală lasă regiunile descoperite, exact golul pe care proiectul îl țintește prin cele 5 grupuri regionale.

Cererea latentă. Suprapunerea dintre nesiguranță și dorința de participare este aproape totală: 99% dintre cei care se simt nesiguri și 98% dintre cei care nu cunosc niciun grup ar participa la unul sigur. Practic, întreaga nevoie este neacoperită.

9. Discuție

Rezultatele pot fi citite prin lentila „stresului minoritar”: persoanele LGBTQIA+, în special cele TIN, navighează spațiile sportive într-o stare de vigilență constantă, gestionându-și identitatea (self-censorship, evitarea vestiarelor, venitul deja echipat de acasă) cu un cost emoțional real. Această povară explică de ce interesul pentru mișcare (ridicat) și confortul în spațiile existente (scăzut) coexistă: mulți fac sport în ciuda mediului, adesea izolat.

Barierele sunt în bună măsură structurale, nu individuale: arhitecturi de gen rigide (vestiare), o cultură competitivă și hiper-masculinizată, comportamente ale figurilor de autoritate (antrenori, profesori) și o ofertă comunitară centralizată în București. Ele nu se rezolvă prin efort personal, ci prin crearea de spații alternative, sigure și explicit incluzive, exact modelul „low-barrier”, non-competitiv și FLINTA promovat de CSO. Mărturiile arată că un astfel de spațiu nu produce doar sănătate fizică, ci și beneficii identitare și de apartenență (acceptarea de sine, comunitate, socializare). Sportul incluziv devine astfel un instrument de wellbeing și de coeziune, cu efecte dincolo de terenul de joc.

10. Concluzii

1. Există o cerere amplă și neacoperită pentru sport LGBTQIA+ sigur în România: 98,5% ar participa, dar 64% nu cunosc niciun grup.
2. Siguranța, nu lipsa de interes, este obstacolul central: 45% nu se simt în siguranță să-și asume identitatea în sport.
3. Persoanele TIN și cele din afara Bucureștiului sunt cele mai vulnerabile și trebuie prioritizate.
4. Barierele sunt structurale (vestiare, cultură competitivă, autoritate, centralizare), deci soluția este crearea de spații alternative sigure, nu responsabilizarea individului.
5. Interesul depășește fotbalul; un model multi-sport, accesibil și non-competitiv are cel mai mare potențial de participare.

11. Recomandări

Pentru ghidurile și workshopul proiectului

• Un „cod de spațiu sigur” explicit (reguli anti-bullying, respectarea pronumelor, moderare) trebuie să fie piesa centrală a ghidului.
• O secțiune dedicată vestiarelor și spațiilor segregate pe gen, cu soluții concrete și opțiuni neutre, tema cea mai sensibilă pentru persoanele TIN.
• Modele „low-barrier”, non-competitive și multi-sport (drumeții, alergare, jocuri în parc), ușor de pornit cu cost redus.
• Ghid de bune practici și pentru actorii din sportul mainstream (săli, cluburi, antrenori), pornind de la comportamentele semnalate ca problematice.

Pentru dezvoltarea rețelei regionale

• Prioritizarea orașelor din afara Bucureștiului și sprijinirea nucleelor existente (de exemplu Cluj, Brașov) în locul pornirii de la zero.
• Componenta calitativă (interviurile individuale) trebuie să adâncească exact experiențele de siguranță, vestiare și climatul local, și să identifice viitorii organizatori locali.
• Vizibilitate: o „hartă” a inițiativelor și comunicare țintită, pentru a reduce cele 64% care nu știu că există grupuri.

12. Următorii pași

Etapa calitativă a fost finalizată, iar concluziile interviurilor sunt integrate în acest raport (vezi capitolul 7). Împreună cu rezultatele cantitative, ele alimentează direct ghidurile, workshopul de capacitare și activitățile pilot din proiect.

---

Raport de cercetare

Sportul și comunitatea LGBTQIA+ în România

·  ·  ·  ·  ·

Proiect “PAS CU PAS: Expanding the Map of LGBTQIA+ Sports in Romania”

Studiu de nevoi · etapele cantitativă și calitativă

Asociația Club Sportiv Ocazional (CSO)

Autoare: Andreea Chivulescu, Andreea Ghiocel, Oana Koulpy

Co-finanțat de Uniunea Europeană (programul CERV). Derulat prin EGLSF (GAME for Inclusion Europe). Conținutul reflectă doar punctul de vedere al autorilor.